Moţiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea a fost respinsă

Moţiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea a fost respinsă
În favoarea moţiunii au votat 143 deputaţi, 171 împotrivă, iar unul s-a abţinut.
Publicat: 15/06/2021, 15:39
Actualizat: 15/06/2021, 15:41

Moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului proiectelor Europene Cristian Ghinea a fost respinsă, marți, de Camera Deputaților. În favoarea moţiunii au votat 143 deputaţi, 171 împotrivă, iar unul s-a abţinut.

Ministrului Cristian Ghinea i s-a reproșat faptul că nu a gestionat bine Planul Naţional de Redresare şi Rezilienta, iar social democrații au contestat rezultatul.

„Moţiunea simplă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor. Potrivit art. 129, aliniat 3 din regulamentul Camerei putem dezbate şi vota prin mijloacele electronice strict actele normative. Moţiunea simplă nu e un act normativ. Rezultatul pe votul din sală ne arată o diferenţă de peste 20 de voturi în favoarea adoptării moţiunii simple. Prin urmare, oricât de ataşată aţi fi de ministrul Ghinea şi de partidul din care faceţi parte, nu puteţi lua în calcul voturile date pe tabletă. Să plece Ghinea, că moţiunea simplă a fost adoptată”, spune Alfred Simonis, în aplauzele colegilor din PSD.

De asemenea, copreşedintele AUR George Simion i-a spus Cristinei Prună să „anunţe corect rezultatul, în caz contrar fiind vorba de abuz în serviciu”.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a respins solicitarea PSD şi AUR.

PSD a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, semnată de 82 de parlamentari, intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”.

Ghinea: Textul moţiunii este „un banc prost”

Astăzi, Cristian Ghinea a susținut că textul moţiunii este „un banc prost”. El a spus că a descoperit „cinci mari minciuni” în documentul PSD, care se pot verifica uşor din informaţii publice.

„Am citit textul moţiunii. Este un banc prost. Am tot spus la dezbaterile din comisiile de afaceri europene că ar fi bine să discutam pe bune, serios, aşezat despre fondurile europene. Văd că nu am cu cine. Domnule Ciolacu, să nu publicaţi pe Facebook textul moţiunii că vă suspendă contul pentru fake news! Sunt cinci mari minciuni în această moţiune, pe care oricine le putea verifica uşor din informaţii publice. Trebuie doar să citiţi”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!